Din toamnă, copilașii de clasa a noua vor deveni victime sigure ale politicii de deznaționalizare duse de Bolojan și de fostul ministru al educației, DANIEL DAVID.
Ăștia doi, împreună cu Sorin Câmpeanu, de care poate ați uitat, sunt artizanii distrugerii învățământului românesc!
Fiecare a mai stricat câte ceva, a mai scos niște șuruburi, a mai dat niște ciocane la temelie, ca să ducă școala românească pe fundul prăpastiei!
Da, da, din toamnă, copilașii de clasa a noua nu vor mai putea să învețe suficient de bine limba și cultura lor, în țara lor!
Căci româna va ajunge cenușăreasa școlii, cu numai două ore pe săptămână, la fel ca engleza! Se vor reduce orele de română, ca să se facă loc pentru „opționale”, adică nimic pe pâine, pierdere de vreme și iresponsabilitate profesională ridicată la rang de „știință”!
Paranteză: de niște ani buni, gramatica studiată în gimnaziu nu mai e deloc aia pe care o învățam noi pe vremuri!
Nu. A avut grijă să o distrugă madam Gabriela Pană Dindelegan, fostă șefă de catedră la Facultatea de Litere din București, una dintre magistralele figuri de incompetenți cu ștaif, de oameni mici și orgolioși care, neavând viziune de ansamblu, neînțelegând spiritul limbii, nepricepând importanța reală a unei gramatici normative în practica școlară, au dus în cap logica gramaticii și frumusețea studiului lingvistic!
Iar acum a venit rândul literaturii române să se ducă pe apa sâmbetei! Nicio logică, nicio coerență, nicio dorință de a pune o bază culturală solidă copiilor români!
Acum, chiar acum, când vorbim, se turează la maximum pentru manualele făcute pe genunchi!
Programa școlară a fost aprobată la sfârșitul lunii februarie, iar manualele, plătite, desigur, din banii ministerului, probabil au intrat deja sub tipar, ca să ajungă pe băncile copiilor în septembrie!
În mod normal, la un manual bun ar trebui să lucreze o echipă competentă cel puțin un an, nu trei speriați, la repezeală, timp de patru luni!
Dar, repet, problema cea mai gravă care va veni din toamnă e dată de REDUCEREA NUMĂRULUI de ore de română studiate la clasă!
Gramatica distrusă de orgolii prostești și incompetență (da, da, știu ce afirm și îmi asum!), literatura română contorsionată și trunchiată ca să intre în cutia de chibrituri pe care i-a rezervat-o ministerul, ore puține pe săptămână, un examen de bacalaureat în bătaie de joc, iată rețeta sigură a dezastrului...
Ce se poate face?
Nu știu.
Ar trebui să se miște părinții.
Multe ar trebui.
Peste un an sau doi, urmează incredibila și monstruoasa schimbare care va consta în introducere examenului de admitere la liceu. Atunci să vezi râsu'-plânsu', când toți neaveniții își vor băga progeniturile pe pile și pe bani grei la colegiile de top, iar mulți dintre copiii ceilalți vor ajunge pe la școlile mărginașe, cine știe la ce distanță de casă.
P.S. Ăștia care-mi mai citiți postările în interes de serviciu. Pe voi nu vă deranjează ce se întâmplă? Voi nu aveți copii? Nu vă dă prin cap că oamenii ca mine, cărora chiar le pasă, la un moment dat nu vor mai avea ce face și ori își vor vedea de viețile lor ciuntite, ori vor pieri de inimă rea? Cumva, cândva? Mai gândiți-vă...